sâmbătă, 8 aprilie 2017

Husa Folie Protectie

       Buna, dragilor!
   M-am decis să vă povestesc un moment în care aș fi avut nevoie de o folie de protecție pentru telefonul meu.

    Eram la serviciu și îmi țineam telefonul pe birou, un Allview P5 Energy. Doi colegi de ai mei au pasat o sticlă de apă de 0,5 de la unul la altul, și s-a oprit fix pe biroul meu, fix pe telefon. Având doar o folie de plastic, acesta s-a spart intr-un colt, foarte putin, in partea de jos. Scuzele colegilor nu au mai contat, faptul era deja consumat, telefonul fusese spart. De la acea mică spărtură s-au mai dus câteva dungi pe tot ecranul telefonului, ajungând să nu mai funcțineze aproape deloc. Am fost nevoită să îmi achiziționez alt telefon, iar de data aceasta i-am cumpărat o folie de sticlă înainte să il ating, chiar înainte să vină comanda. Mi-a fost învățătură de minte să îi pun folie și să nu îl mai las pe birou decât cu ecranul în jos sau chiar deloc.
   Acum am descopeit un site care m-ar fi ajutat să scap de acea situație, având huse, folii, geamuri de protectie. El se numeste Husa Folie Protectie. 
  Am gasit o husa de silicon pentru Allview, care arata foarte bine si are un pret chiar ok. Pare de o calitate superioara, si mi-as dori sa o incerc.
  Am mai descoperit si o folie de sticla securizata pentru Allview, cred ca este potrivita si pentru voi, cititorii mei care au aceasta marca de telefon. Cred ca l-ar proteja foarte bine impotriva zgârieturilor și a căzăturilor.
  Site-ul este foarte util si are produse pentru orice model sau orice marca de telefon. Chiar veți putea găsi aproape orice vă doriți. Husele au o mulțime de modele(flip, de silicon) si sunt colorate, transparente, simple, potrivite pentru oricine. Foliile sunt de o calitate inalta, durabile, si foarte sigure! Orice telefon are nevoie de o folie de protectie, pentru a nu păți ce a pățit Allview-ul meu. Vă rog pe toți să vă puneți o folie de sticlă, pentru că mai târziu o să vă pară rău. 
   Aștept să îmi spuneți dacă ați trecut și voi prin ce am trecut eu și sper să vă placă site-ul prezentat! Să îmi spunți ce modele vă atrag și ce intenționați să cmandați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu